CARASUL

CARASUL

Descriere:Dimensiunile obisnuite ale carasului sunt de 10 -15 cm cu 80 -150 g, ajungand pana la 1,5 - 2 kg in mod exceptional. In crescatorii si in Delta Dunarii greutatea obisnuita este ceva mai mare, de 500 - 800 g. Coloratia carasului depinde de limpezimea apei, mergand de la argintiu spalacit in rauri la cenusiu-verzui si usor negricios in lacuri pline de vegetatie. Capul este scurt, cu buze subtiri, fara mustati, criteriu sigur de deosebire fata de crap pentru necunoscatori. Unii hibrizi de crap cu caras au un inceput de mustati. Peritoneul este negru, ca la scobar.
Origine
Carasul este originar din Asia de nord. De aici a ajuns in China, unde a fost selectionat indeosebi pentru obtinerea unor varietati de ornament ( carasii cu voal pe care ii intalnim in acvarii). A fost introdus in Europa mai intai ca peste decorativ, apoi ca peste argintiu in bazinul Dunarii, Rinului.
Raspandire
Traieste in toata Europa si Asia de nord. La noi in tara se intalneste in aproape toate baltile, lacurile si raurile de ses si de campie, in Dunare si Delta Dunarii. Raspandirea lui extraordinara se datoreaza rezistentei deosebite la poluare si lipsa oxigenului, cat si prolificitatii sale. Vara, cand alti pesti nu mai musca, carasul este cel care poate salva o partida de pescuit. Carasul este un peste care rezista si scos din apa, mai multe ore, mai ales daca este invelit intr-o carpa uda si nu i se usuca solzii. Nu o data carasii adusi acasa la sfarsitul zilei de pescuit si pusi intr-un vas cu apa reincep sa inoate.
Inmultire
Se realizeaza primavara, cand apa atinge 8-10 grade, cam in aceeasi perioada cu crapul. Depunerea icrelor dureaza pana la sfarsitul verii in 2-3 serii. La aceasta specie toate exemplarele peste 2-3 ani sunt femele, exemplarele mascul suferind dupa aceasta varsta fenomenul de transformare in femele (ginogeneza).
Pescuit
Pescuitul carasului se poate face prin mai multe metode: cu undita, cu lanseta cu plumb pe fundul apei, bolognesa. Pescuitul cu undita
Se foloseste o undita de 4-6 metri pe canale, lacuri si rauri mici, sau o rubesiana pentru lacuri mai mari. Diametrul firului va fi de 0.12-0.18 mm. Pluta va a avea o portanta de 0.5-2 grame in functie de momelile folosite. Carligele vor fi numarul 12-10 Momelile folosite la pescuitul carasului sunt ramele, preferabil de gunoi

CRAPUL

CRAPUL

Descriere:Dimensiunile obisnuite ale crapului sunt 50-100 cm (10-20 kg), ajungand pana la 140 cm si 45 kg in mod exceptional. Durata sa de viata este destul de lunga pentru lumea pestilor, de 15-20 ani.
Corpul este alungit, comprimat lateral. Gura este subterminala, adaptata gasirii hranei pe fundul apei. Buzele groase sunt de asemenea adaptate la modul de hranire, putandu-se extinde ca un tub. Tot pe buze se gasesc patru mustati scurte, care il ajuta la pipait. Sozii sunt mari. Exista si varietati de crap cu solzi foarte mari si putini (crap oglinda) sau fara solzi (crap golas).
In functie de mediul in care traieste, coloratia crapului difera de la argintiu-auriu in ape limpezi, curate, pana la verzui negricios in lacurile invadate de vegetatie.
Origine
Crapul este originar din Asia Mica. A fost introdus in Europa probabil de catre Romani.
Raspandire
Traieste in toate raurile si lacurile din Europa si Asia. In ultimul secol a fost aclimatizat si in America de Nord si de Sud si Australia, insa in aceste tari este considerat daunator datorita impactului negativ al acestuia asupra speciilor locale. Nu se intalneste in Africa, Siberia. La noi in tara traieste in toate lacurile si raurile de deal si de ses, in Dunare si Delta Dunarii. Apreciaza o apa transparenta, avand pe fund nisip sau mal, bogata in plante acvatice si obstacole naturale.
Inmultire
Are loc la mijlocul primaverii, cand apa atinge 8-10 grade Celsius, dupa ce iese din hibernare. (aprilie - mai). Locul de inmultire este de regula o intinsura creata de cresterea apelor in primavara, cu ape mici si mai calde, cu vegetatie. O femela depune circa 100 000 icre pentru 1 Kg/corp. Alevinii eclozeaza dupa 3 - 4 zile. Primele doua zile se hranesc cu sacul vitelin, pentru ca dupa aceea sa treaca la o hranire activa, in aceleasi ape in care s-au nascut. La venirea toamnei, puii au deja 100 de grame.
Gastronomie
Carnea crapului este foarte gustosa, fiind consumata sub diferite forme: fiarta, prajita, fripta, afumata, marinata. Crapul fript la protap, direct pe malul apei, este o mancare ce lasa amintiri de neuitat.

IANUARIE


Deoarece conditiile climatice nu sunt aceleasi in toti anii, ar fi imposibil sa se indice cu precizie ce pesti se vor prinde intr-o anumita perioada a anului si la ce momeli anume. Este insa sigur ca pescuitul va fi cu atat mai fructuos cu cat temperatura apei este mai apropiata de temperatura optima de hranire a pestelui cautat (scobarul 11 C, linul 16 C, stiuca 17 C, crapul 19 C , pastravul fantanel 10-12 C, pastravul curcubeu 14-19 C, babusca, cleanul, mreana, obletul, platica, rosioara 15 C etc.). In anii cu clima normala pot fi luate in consideratie indicatiile acestui calendar.
Acum pestii pasnici si rapitori se gasesc la apa adanca, cu functiile vitale reduse la minimum. Indiferent cat de frig ar fi afara sa nu uitam ca la nivelul fundului apei temperatura este de min. 4 C (pentru un lac cu cel putin 2 m adancime sau chiar mai putin) datorita anomaliei pe care o prezinta densitatea apei in raport cu temperatura (densitatea maxima corespunde lui T = 4 C, deci "apa grea" este la fund). Totusi, in zilele insorite sau de moina, pescuitul poate da rezultate atat la copca cat si in apa libera.
Babusca, in zilele insorite sau de moina, poate fi pescuita la fundul apei cu rame mici rosii, virmusi si mai ales libelule (viermi rosii de namol);
Bibanul - la copca sau in apa libera poate fi pescuit la pestisor viu sau mort "jucat", ori dandineta, langa palcurile de stuf si radacini. Cu lanseta, pe timp friguros, sansele sunt slabe; sunt indicate naluci mici, oscilante, care permit o recuperare lenta;
Carasul- se poate prinde la copca cu libelule, viermusi, rame;
Cleanul - cade rar, la paine si branza topita, pe fundul apei, in locurile cu curent slab. In lacuri putin tulburi se pescuieste cu pestisor viu, sange inchegat, intestin de pasare, maduva de vaca;
Mreana - se prinde foarte rar la buchet de viermusi, pe fund;
Obletul - se poate pescui cu destule sanse la libelule, viermusi intre ape (spre fund), in locurile expuse la soare si adapostite;
Porcusorii (pentru momeli vii) pot fi capturati usor cu rame mici, pe fund, in raurile inca libere;
Scobarul - cade rar (cu exceptia iernilor blande cand se pot face partide de pescuit excelente), la cocolos de paine, viermusi, rame;
Salaul - rar la copca, cu pestisori vii sau dandineta de forma lunguiata;
Stiuca se prinde la copca, cu pestisor viu, la fund, ori cu dandineta. In apa libera la lanseta cu naluci, recuperate foarte incet deasupra fundului si pe langa maluri, insistandu-se mai mult in acelasi loc.
La mare pot fi pescuiti guvizi, la fund, cu scoici, garizi, rame.

Destinaţii pescăreşti



Destinaţii pescăreşti
Mulţi din pescarii vechi îşi aduc aminte cu plăcere de cum arătau zăvoaiele de altădată. Sunt însă şi mulţi tineri pescari care nu ştiu ce este un zăvoi. O pădurice de luncă situată de-a lungul unei ape. Greu de străpuns în zonele rămase „sălbatice”, cu o vegetaţie abundentă de înălţime medie, alcătuită îndeosebi din salcie, plută şi ierburi căţărătoare.
Uneori, copacii aflaţi în imediata apropiere a apei îşi coboară ramurile deasupra acesteia alcătuind peisaje extreme de frumoase, asemănătoare cu vestitele păduri „galerie” ecuatoriale, numai că sunt la dimensiuni mult mai mici.
Pădurile astea de luncă au un rol foarte important în ecosistemele locale. Ele asigură stabilitatea malurilor, dar şi habitatul perfect al vieţuitoarelor din zona respectivă. În perioada copilăriei mele, aceste zăvoaie erau pe tot cursul Jiului, unele zone fiind extrem de  greu accesibile.
Astăzi, pe cursul Jiului găsim doar trei astfel de păduri în judeţul nostru şi astea schilodite şi ele de mâna omului. Zona Cârbeşti, unde erau odată bălţile de „la gutui” sau „eurile”, acum sunt doar nişte băltoace cu stuf şi nămol. Zona Ioneşti, unde cât de cât mai este ceva pădure şi zona Turceni, între acumularea ACH Turceni şi Termocentrala Turceni.

Baraj Termo-Turceni

Un lac de acumulare ce deserveşte termocentrala care are o suprafaţă de 70 hectare. Pe acest lac am amintiri extraordinare, am pescuit crapi şi somni foarte mari. Aici zăvoiul rămas asigură o oarecare imagine de apă sălbatică. Apa a săpat pe sub rădăcinile copacilor aflaţi în maluri, acolo peştii au găsit ascunzători şi un mediu prielnic de dezvoltare. Dacă omul intră şi modifică peisajul, atunci ecosistemul local va fi dat peste cap.
În această acumulare încă mai găsim ceva peşte, chiar dacă presiunea asupra speciilor existente este foarte mare. Cormorani, braconieri, poluare sunt printre  factorii negativi care contribuie uneori decisiv la scăderea populaţiei piscicole. Acolo, în zăvoi, peştii sunt ceva mai protejaţi de aceşti factori perturbatori.
La ultima şedinţă, deşi apa era încă rece, fiind început de primăvară, am pescuit ceva peşte. Am prins şi caras, dar şi câţiva ciortani de toată frumuseţea. Majoritatea au intrat pe mămăligă, dar am prins şi la viermuşi cu pufarine de porumb. Am folosit o montură deja clasică, dar eficientă, cu momitor (arc) şi două cârlige nr.6 legate unul sus de momitor şi celălalt în faţa momitorului.
Se pare că pe Jiu s-au format deja generaţii de crap deoarece prietenii mei au prins câţiva ciortănaşi de dimensiuni diferite. Acest lucru nu poate decât să ne bucure. Poate în câţiva ani, asta dacă nu se golesc barajele din nou, sau nu-l opăresc cu apa fierbinte deversată din termocentrale, vom putea în sfârşit scăpa de lungile şi costisitoarele călătorii până la Dunăre. Unde de multe ori venim fără să vedem vreo trăsătură de crap.